COŞUL MEU
Coşul este gol

SUPORT TEHNIC

Newsletter

Săptămânalul DIPOL - TV şi satelit, supraveghere, reţelistică
Nr. 41/2014 (15 Decembrie 2014)
Rețele wireless cu viteză dublă? O echipă de ingineri de la Universitatea din Texas a dezvoltat un circuit semiconductor care permite comunicarea radio în modul full duplex pe același canal. Acest lucru înseamnă că postul de radio poate fi folosit simultan pentru transmisie și recepție. Astfel se elimină una dintre problemele fundamentale legate de transmisia wireless, aceea că transmisia și recepţia datelor nu pot avea loc simultan în aceeași bandă, iar rețelele de transmisie și recepție trebuie să funcționeze alternativ, cu acces secvențial la canalul de transmisie. O implementare practică a acestei soluții ar însemna o utilizare de două ori mai eficientă a benzii de frecvențe radio.
Aparatul dezvoltat este un circulator, adică un circuit ce transferă semnalele numai între porturi succesive. Principiul de funcţionare al circulatorului este să transmită semnalul de la primul port numai la al doilea, de la al doilea la al treilea și așa mai departe. O astfel de soluție izolează semnalele transmise și recepționate. Sistemul utilizează modulația parametrilor a trei rezonatoare cuplate simetric. Frecvențele lor de rezonanță sunt modulate de semnale externe cu aceeași amplitudine, dar faze diferite (variind cu 120 grade). Toate acestea fac o diferenţă atât de mare între semnalele transmise și cele recepționate încât receptorul poate funcționa în mod corespunzător, fără interferențe de la emițător.
Circulatorul
(sursa: www.extremetech.com)
Desigur, în cazul dispozitivelor mobile au apărut îngrijorări cu privire la creșterea consumului energetic, însoţită de creșterea temperaturii, efecte cauzate de funcționarea continuă a emițătorului. Cu toate acestea, prin folosirea echipamentelor hardware și software adecvate, problemele se pot soluţiona. Fiind un joc cu miză mare, iniţiatorii vor găsi cu siguranţă soluţii.
Surse de alimentare redundante pentru dispozitivele TERRA. Pentru a asigura fiabilitatea de funcționare, unele sisteme trebuie să fie echipate cu unități de alimentare redundante. O astfel de unitate este o a doua sursă de energie independentă, activată atunci când nu mai funcţionează sursa principală.
Deși un eșec al sistemului de televiziune nu este considerat atât de important din punct de vedere al calităţii vieţii şi al sănătății umane, el totuşi cauzează inconvenienţe majore. Căderile de tensiune periodice pot crește în mod semnificativ costurile de întreținere a sistemului, iar întreruperile serviciului provoacă nemulțumirea utilizatorilor. Pentru a menține cele mai înalte standarde în acest domeniu, DIPOL a introdus o sursă de alimentare de înaltă calitate dedicată sistemelor TERRA - UP413 (12V/4.5A) R82533.
Stație IP Terra
Sursa de alimentare UP413 R82533 este dedicată sistemelor TERRA de antenă ce includ amplificatoare, receptoare, modulatori TV analogici şi digitali, streamer-e IPTV. După instalarea a două unități R82533, falimentul uneia din surse nu va afecta în nici un fel funcționarea sistemului - cea de-a doua sursă va prelua controlul imediat, în mod automat.
Controlul circuitelor de iluminare în sistemul Radio F&Home Radio F&Home este un sistem wireless pentru construcţii inteligente, fiind dedicat apartamentelor, caselor și spațiilor comerciale. Conceptul și capacitățile sale permit implementarea funcțiilor care până acum păreau a fi imposibile, sau disponibile numai pentru organizații și oameni bogați. F&Home este o soluție ieftină, iar design-ul modular permite o investiție treptată, în mai multe etape de-a lungul timpului.
În exemplul de mai jos este prezentat proiectul unui circuit de ilumiare ce dispune de următoarele funcții:
  • pornirea și oprirea fiecărui corp de iluminat cu ajutorul unei aplicații de mobil sau cu un comutator de perete
  • pornirea și oprirea ambelelor corpuri de iluminat cu ajutorul unei aplicații de mobil
  • reglarea intensităţii fiecărui corp de iluminat cu ajutorul unei aplicații de mobil
  • reglarea intensităţii ambelelor corpuri de iluminat folosind o aplicație mobilă
Controlul sistemului de iluminare poate fi realizat prin aplicaţia instalată pe un smartphone, prin intermediul unui browser web sau folosind comutatoare de perete.
Ecranul tactil al unui dispozitiv mobil şi schema de funcționare a circuitelor de comandă
Pentru conexiunea a două corpuri de iluminat se utilizează două dispozitive rH-D1S2 F1302.
Cum se realizează sudura mecanică a fibrelor optice Splice-urile mecanice ULTIMODE FAST-MS1 sunt folosite pentru sudarea permanentă a fibrelor optice fără a mai fi nevoie de aparate de sudură profesionale. Tot ceea ce are de făcut instalatorul se rezumă la îndepărtarea straturilor de protecţie (teaca şi fibrele de aramid) şi a tamponului, curățarea învelişului optic şi tăierea fibrei în două straturi active.
Splice mecanic ULTIMODE FAST-MS1 L5550
Odată pregătite într-un mod corespunzător, capetele fibrelor care urmează a fi lipite trebuie introduse în splice-ul mecanic L5550. Acesta are încorporat un şanţ în formă de "V" la capetele căruia se află orificii de inserţie cu diametrul puţin mai mare decât cel al fibrelor. Aceste orificii sunt umplute cu gel optic pentru a compensa tăierea imperfectă şi poziţionarea imprecisă a fibrei. După introducerea completă în şanţul de profil "V", fibrele optice trebuie securizate cu cele două catarame ale splice-ului. Designul versatil al acestui racord mecanic de fibră optică permite lipirea fibrelor cu tampon de 0.25 mm (utilizând reductorul inclus) şi 0.9 mm.
Telecomanda wireless RE-2K. Telecomanda wireless cu două canale RE-2K G5812 este destinată pentru controlul dispozitivelor electrice cu intrări de releu, via brelocuri wireless. Telecomanda poate lucra cu până la 16 brelocuri G5902 (brelocurile de 433 MHz de la SATEL). Panoul telecomenzii include două relee, buton şi pini de programare (2x3) şi un LED bicolor ce indică modul de funcționare și comenzile de programare.
Panoul telecomenzii RE-2K
În funcție de modul în care firele sunt conectate pe pini, releele pot funcționa în diferite moduri:
  • bistabil (fără fir) - prin apăsarea unei taste de pe breloc, utilizatorul comută starea de releului de la oprit la pornit şi invers
  • pulsatil (fire conectate la pinii inferiori) - releul este pornit atâta timp cât utilizatorul apasă tasta de pe breloc (timpul de acţiune al brelocului este limitat la 30 de secunde)
  • monostabil, (fire conectate la pinii superiori) - prin apăsarea tastei de pe breloc utilizatorul comută pe starea de releu pornit (timp de 5 secunde în mod implicit sau pentru o perioadă programată, între 1-250 secunde)
Pentru adăugarea unui nou breloc în sistem, realizaţi următoarea procedură:
  • apăsați butonul de programare - LED-ul clipeşte verde
  • apăsați orice buton de pe breloc - LED-ul clipeşte roșu
  • apăsați butonul brelocului din nou - LED-ul luminează continuu verde - brelocul a fost înscris în memorie
Eliminarea unui breloc din sistem este posibilă numai prin eliminarea tuturor brelocurilor înregistrate din memorie. Pentru asta, trebuie ţinut apăsat butonul de programare pentru aprox. 7 secunde - LED-ul va începe să clipească roșu, indicând faptul că memoria a fost ştearsă (iar setarea din fabrică a modului monostabil este în curs de restaurare). Când LED-ul luminează continuu verde, telecomanda este configurată pentru adăugarea brelocurilor în sistem.
În afara aplicațiilor din sistemele de alarmă, telecomanda poate fi utilizată pentru controlul unei bariere sau porţi. Datorită celor două canale independente pe care lucrează, aceasta se poate utiliza pentru pornirea lanternei, oprirea alarmei, sau pur și simplu pentru pornirea unui expresor de cafea :).
Ieşirile video în DVR-urile Hikvision Dispozitivele de înregistrare video digitale (DVR) sunt de obicei echipate cu mai multe ieșiri video, pentru a se potrivi diferitelor monitoare sau pentru conectarea altora suplimentare. Există trei tipuri generice de ieșiri video: HDMI, VGA și BNC. În DVR-urile Hikvision meniurile pot fi afișate pe monitor/monitoare conectate la ieșiri diferite, în funcție de versiunea modelului și a firmware-ului.
DVR-ul Hikvision conţine setările video în meniul Configuration > General
Configurația setărilor video pentru afișarea meniului DVR-ului este posibilă numai la nivel local (cu acces fizic la DVR). De obicei, ieșirile HDMI și VGA sunt configurate ca sincrone (ele furniezează material video simultan, iar imaginea poate fi afișată pe unul sau pe ambele monitoare, cu condiția ca acestea să fie conectate înainte de a porni DVR-ul). În caz contrar, meniul este disponibil prin intermediul ieșirii BNC (dacă există). Ieșirile DVR-ului pot fi, de asemenea, configurate ca asincrone, ceea ce înseamnă că meniul apare pe o ieșire în funcție de prioritate, în conformitate cu regula HDMI> VGA> BNC.
Produse noi în oferta Dipol
Sursă de alimentare TERRA UP413 (12V/4.5A, pentru module Terra)
Sursa de alimentare TERRA UP413 12V/4.5A R82533 este dedicată amplificatoarelor TERRA, receptoarelor, modulatoarelor TV analogice și digitale, streamer-elor IPTV (modulele și sursa de alimentare se pot monta într-un dulap RACK, pe placa de montaj R82539, sau pe șina universală DIN R82538).
Placa de montaj pentru dulapurile RACK19" (4U, cu şină DIN TH35-24xS) R82539 este concepută pentru dispozitivele compatibile cu standardul DIN, ce se montează în partea din spate a unui dulap RACK 19". Conexiunea șinei DIN cu placa asigură stabilitatea mecanică a echipamentului montat, plus posibilitatea de a ataşa cablurile de alimentare și de semnal la placa de montaj. Placa de montare este o alternativă rentabilă a şinei de montaj DIN R82538.
Receiver HD Ferguson Ariva 153 COMBO (DVB-S/S2+DVB-T/T2/C)
Receptor Combo HD: Ferguson Ariva 153 COMBO (DVB-S/S2+DVB-T/T2/C) A99386 aparține seriei Combo, capabilă să recepționeze canale SD/HD de la sateliți (formate digitale DVB-S și DVB-S2), transmisii TV SD/HD (DVB-T/T2), și TV prin cablu (DVB-C). Transmisiile de la satelit sunt primite de un tuner, iar restul de un al doilea. Datorită port-ului USB incorporat, funcţiile Time-shift şi PVR-ready permit înregistrarea transmisiilor selectate pe dispozitive externe de stocare, cum ar fi flash sau hard disk-uri. Receptorul este compatibil cu formatele MP3, OGG, FLAC, JPEG, MPEG şi MKV, ceea ce îl caracterizează drept un mijloc de divertisment în locuinţă. Ariva 153 Combo poate de asemenea accesa câteva servicii web (Youtube, YouPorn, Dailimotion, Google Maps și altele).
Merită citit:
Reglarea intensității luminii din cameră fără a coborî din pat. Cea mai întâlnită aplicație a modulelor Exta free este cea de control al iluminării. În diagrama de mai jos, dimmerul wireless RDP-01 F5301 este controlat cu ajutorul telecomenzii cu 2 canale F5112. Acest set permite pornirea/oprirea și diminuarea/mărirea intensității luminii dintr-o cameră. O astfel de funcționalitate este utilă mai ales pentru persoanele în vârstă sau cu dizabilități, cărora le este greu să se deplaseze prin cameră.
Controlul luminii prin telecomandă cu ajutorul sistemului Exta Free.
Desenele tehnice ale produselor în format DWG şi PDF
 
George Popescu
Consiliere clienţi
ABONARE
Dacă doriţi să primiţi Săptămânalul Dipol prin email, introduceţi adresa:
 
 
DIN EDIŢIILE ANTERIOARE
ARHIVĂ ŞTIRI
PREŢ BUN
Nou în bibliotecă
RECOMANDĂRI
 
Regulamentul | Reclamaţii | Download | Cookies | SitemapToate drepturile rezervate © 1996-2016 DIPOL sp.j.