COŞUL MEU
Coşul este gol

SUPORT TEHNIC

Newsletter

Săptămânalul DIPOL - TV şi satelit, supraveghere, reţelistică
Nr. 16/2015 (20 Aprilie 2015)
Smartphone pe post de scanner 3D. Oamenii de ştiinţă americani de la Institutul Tehnologic din California (Caltech) au dezvoltat un chip capabil să scaneze obiecte 3D cu ajutorul unui telefon mobil, iar apoi să le printeze copiile via imprimante 3D cu o precizie de microni. Un astfel de chip de siliciu numit NCI (Nanophotonic Coherent Imager), având o dimensiune de un milimetru pătrat, este ieftin și ușor de montat într-un smartphone modern, oferind o rezoluţie foarte mare. Alte sisteme de imaginistică 3D deja lansate pe piață sunt de regulă voluminoase și prea scumpe pentru a fi implementate în dispozitivele de consum.
Imagine 3D a unei monezi, scanată de chip-ul NCI de la jumătate de metru distanţă
Sistemul funcţionează ca o versiune în miniatură a LIDAR (Light Detection and Ranging) ce presupune iluminarea obiectului testat cu un fascicul laser coerent, urmată de înregistrarea și analiza radiaţiei reflectate de pe suprafața sa. Chip-ul NCI constă dintr-o matrice de 16 de pixeli în care fiecare pixel este un interferometru individual.
După cum explică cercetătorii, fiecare pixel dintr-o cameră obişnuită dă informaţii doar despre intensitatea luminii incidente, nu şi despre distanța obiectului faţă de lentilă. În cazul chip-ului NCI, fiecare pixel acționează ca un interferometru independent care pe lângă intensitate, detectează faza şi frecvența semnalului optic.
Pentru moment, tehnologia poate fi folosită pentru a scana obiecte mici, dar nu există bariere tehnologice care ar putea opri dezvoltarea unor rețele mult mai mari, cu mii de pixeli, după cum preconizează oamenii de ştiinţă. Dimensiunea redusă a chip-urilor și rezultatelele excelente vor permite o dezvoltare rapidă a acestei tehnologii într-un timp scurt.
Headend universal MMH-3000 - exemplu de aplicaţie Headend-ul TERRA MMH-3000 este soluția optimă dedicată locațiilor și instituțiilor care necesită managementul central al conținutului distribuit în sistem. Fatul că nu necesită dispozitive suplimentare (receptoare de satelit sau alte STB-uri) îl face deosebit de atractiv pentru utilizare în hoteluri, moteluri, spitale etc. Designul modular al headend-ului TERRA MMH-3000 permite o gamă largă de semnale de intrare și ieșire. Semnalele de ieșire pot fi canalele analogice PAL potrivite sistemelor vechi de televiziune, multiplexoarele DVB-T, sau ambele tipuri de semnale simultan.
Antena TV UIF DIPOL 44/21-60 Tri DigitAmplificator cu patru canale: Terra at440 (UHF,DVB-T,AGC)TERRA TDX-311C (receptor SAT cu CI 8PSK+QPSK şi modulator DVB-T în COFDM pentru MMH-3000)TERRA TDX-311 (receptor FTA 8PSK+QPSK şi modulator DVB-T în COFDM pentru MMH-3000)Base Unit UC-380 (for Modular Headend MMH-3000)Receiver DVB-S/S2 (CI, ieşire MPEG2-TS): Terra RDC-311 (pt. headend MMH-3000)Receiver DVB-S/S2 (CI, ieşire MPEG2-TS): Terra RDC-311 (pt. headend MMH-3000)Receiver DVB-S/S2 (CI, ieşire MPEG2-TS): Terra RDC-311 (pt. headend MMH-3000)Modulator DVB-T COFDM TRX-360 (pentru headend MMH-3000)Receiver DVB-S/S2 (CI, ieşire MPEG2-TS): Terra RDC-311 (pt. headend MMH-3000)TERRA TDX-311 (receptor FTA 8PSK+QPSK şi modulator DVB-T în COFDM pentru MMH-3000)
Headend-ul TERRA configurat pentru două poziții de satelit.
Acesta distribuie toate canalele în standardul DVB-T,
inclusiv canalele FTA prin satelit și cele TV cu calitate SD/HD.
Instalaţia de tip headend a unui hotel este prezentată în diagrama de mai sus. Este un exemplu ideal pentru ilustrarea principiului de selectare a componentelor adecvate utilizate într-un astfel de sistem.
  • Receptorul TDX-311 R81711 - DVB-S/S2 (8PSK/QPSK) FTA / modulatorul DVB-T COFDM primește și convertește într-un multiplex DVB-T canalele de satelit gratuite selectate dintr-un transponder. Bitrate-ul maxim la ieșire este 31.66 Mbps, ceea ce se traduce în 7-8 canale SD sau 2 canale HD în multiplex.
  • Receptorul TDX-311 R81711C - DVB-S/S2 (8PSK/QPSK)/modulatorul DVB-T COFDM primește canale criptate (după instalarea modulului CI potrivit) sau canale FTA selectate dintr-un transponder și le convertește într-un multiplex DVB-T.
  • Modulele 3x RDC-311 R817102 and TRX-360 R81709 permit recepția și conversia într-un multiplex DVB-T a următoarelor 7-8 canale SD care pot fi selectate de la 3 transpondere diferite.
Switch-uri PoE - instalare mai facilă a dispozitivelor de rețea. PoE (Power over Ethernet) reprezintă o serie de metode care permit alimentarea dispozitivelor de rețea prin cabluri UTP/FTP. În acest fel este posibilă alimentarea unor camere video, telefoane, switch-uri, access point-uri, etc. În 2003, IEEE a stabilit standardul 802.3af PoE, actualizat în 2009 la 802.3at. Acesta din urmă se distinge de primul standard (cel anterior lui 802.3af) și cel de-al doilea printr-o putere maximă transmisă de 30 W, de aproape două ori mai mare. Al doilea tip este potrivit pentru alimentarea camerelor cu iluminatoare IR de mare putere, telefoanelor IP, imprimantelor mici de reţea etc.
DIPOL oferă switch-uri PoE capabile să alimenteze dispozitive de reţea conforme cu standardele 802.3af sau 802.3at.
Switch PoE ULTIPOWER 0098af (9xRJ45, 8xPoE 802.3af)
Switch PoE ULTIPOWER 0098at (9xRJ45, 8xPoE 802.3at)
Switch PoE ULTIPOWER 0098af 9xFE
802.3af (8xPoE) N29982
Switch PoE ULTIPOWER 0098at 9xFE
802.3at (8x PoE) N29992
ULTIPOWER sunt echipamente de reţea de cea mai bună calitate dotate cu funcţii de telealimantare Power over Ethernet (PoE). Toate echipamentele din această gamă oferă performanţe maxime şi fiabilitate crescută.
Implementarea unui ODF. Mai jos prezentăm exemplu de ODF (Optical Frame Distribution - sistem de distribuţie optică), având la bază cutia rack de distribuţie optică: ULTIMODE MT-524 L5124 și panoul frontal MULTIMODE P- 24SC L5541. Implementarea presupune:
  • instalarea cutiei într-un cabinet rack
  • instalarea tăvii pentru racorduri
  • montarea fibrelor de rezervă pe suporturi
  • instalarea adaptoarelor
  • aranjarea fibrelor ce provin din linia de transmisie optică
  • aranjarea pigtail-urilor
  • îmbinarea fibrelor
  • protejarea și fixarea racordurilor în suporturile dedicate
Panoul frontal a fost echipat cu opt adaptoare multimode LC duplex L4155. Spaţiile libere pot fi folosite pe viitor, odată cu instalarea unei tăvi secundare (cutia 1U L5124 poate depozita două astfel de tăvi).
Sistem de alarmă anti-efracție si control al iluminării bazat pe panoul ROPAM NeoGSM-PS. NeoGSM-PS G7000 este un panou de control modern, cu alarmă anti-efracţie, care combină funcționalitatea sistemului de alarmă cu automatizarea locuinţei. Acesta este o soluţie ideală pentru clădirile rezidenţiale şi facilităţile comerciale mici. Comparativ cu alte sisteme din această categorie, panoul de control NeoGSM-PS are multe resurse și funcții: intrări digitale și analogice (maxim 20), ieșiri digitale (maxim 14), comunicare audio bidirecţională, comunicare GSM/GPRS, funcţir de măsurare și înregistrare a temperaturii, funcţii logice I/O și O/O. Acestea permit controlul sistemului de iluminare şi încălzire, coborârea și ridicarea storurilor, deblocarea uşilor electrice. Configurația panoului de control NeoGSM-PS poate fi realizată prin aplicația Partner GSM. Meniul LogicProcessor reprezintă centrul de control logic al automatizării clădirii, fiind separat de funcţiile de bază ale panoului de control. Acesta permite instalatorului experimentat doar în instalarea sistemelor de alarmă să poată realiza cu ușurință configurația sistemului fără să cunoască logica de control.
Diagrama de mai jos prezintă un sistem de securitate pentru locuinţă bazat pe panoul G7000 NeoGSM-PS. Componentele necesare sistemului sunt: cutia G6112, bateria reîncărcabilă M1882, modulul de expansiune pentru intrări G7050, antena G7120. Interiorul casei este protejat de 6 senzori de mișcare și 8 comutatoare magnetice reed care detectează orice tentativă de intruziune în zonele protejate. Datorită comunicatorului GSM integrat, declanşarea unei alarme antiefracție poate fi semnalizată imediat proprietarului sau centrului de monitorizare. În plus, resursele libere ale sistemului sunt utilizate pentru controlul luminilor dispuse pe aleea din jurul casei.
Senzor PIR+MW dual SATEL SILVER tehnologie ANTIMASKSenzor PIR digital avansat SATEL GRAPHITESenzor magnetic SATEL K-1Sirenă de exterior SATEL SPL-2010 RCentrală alarmă ROPAM NeoGSM-PS cu comunicator GSMAWO205 cutie metalică 17/TRP40/SATEL (cu transformator, 325x305x98 mm)Acumulator cu gel MW 7.2-12 (12V, 7.2Ah) Expander pentru ieşiri ROPAM EXP-I8
Dispunerea elementelor unui sistem de securitate şi controlul iluminării într-o locuinţă,
bazat pe panoul G7000 NeoGSM-PS
Luminile pot fi controlate prin apăsarea butonului de comandă pe panoul unui interfon, de la care este furnizat un semnal către una din intrările panoului de control. Semnalul este procesat de panou, conform operaţiei logice programate (ex: produsul logic dintre starea unei intrări și starea unuia din cele patru cronometre de 24 de ore). Ca rezultat al apasării butonului pe timp de seară sau noapte, se aprind luminile de pe aleea dimprejurul casei (semnalul de ieșire al panoului de control este conectat la actuator - modulul cu releu ROPAM RM85-12V-1P G7055). Alte opțiuni includ posibilitatea de alternare a aprinderii şi stingerii luminilor pentru a simula prezența locatarilor. Încuietoarea electrică a unei uşi, conectată la o ieșire releu a panoului de control sau la un panou tactil, poate fi deschisă atât direct (de la panoul de control), cât şi de la distanță (cu un smartphone care rulează aplicaţia RopamDroid ce poate fi descărcată din Google Play).
Obiective pentru camere de înaltă rezoluţie. Pentru a asigura o calitate corespunzătoare a imaginilor unei camere video, obiectivul trebuie ales în funcţie de rezoluţia camerei. Utilizarea unui obiectiv cu o rezoluție mai mică decât rezoluția senzorului optic determină scăderea clarităţii detaliilor din imagine.
Fiecare obiectiv are o rezoluție optică limitată, de obicei exprimată în numărul de perechi de linii pe mm (lp/mm) sau direct în pixeli. Pentru camerele analogice cu senzori optici 1/3", rezoluția limită este de 80 lp/mm. Valoarea se calculează prin împărțirea rezoluției senzorului utilizat în astfel de camere (de obicei 576 linii) la dimensiunea reală a imaginii exprimată în mm (3,6 mm în cazul senzorului 1/3''). Rezultatul se împarte la 2 pentru a obține numărul de perechi de linii per milimetru.
Camerele de înaltă rezoluție (megapixeli) necesită lentile de calitate mult mai bună. De exemplu, o cameră IP de 2 megapixeli cu senzor de 1/3" trebuie dotată cu un obiectiv de cel puţin 150 lp/mm (1080/3.6/2 = 150 lp/mm), valoare de aproximativ două ori mai mare decât în cazul lentilelor destinate camerelor analogice.
Dacă senzorul de imagine este mai mic, spre exemplu de 1/4", des întâlnit pe multe camere de supraveghere, pixelii sunt mult mai apropiaţi. Asta înseamnă o sensibilitate mai redusă ceea ce impune o calitate mult mai bună a obiectivului. Spre exemplu, o cameră analogică cu senzor de 1/4" va necesita un obiectiv de 576/2.4/2 = 120 lp/mm iar o cameră IP de 2 megapixeli - un obiectiv de 1080/2.4/2 = 216 lp/mm.

Lentilă megapixel ClearHD 3.3-10.5mm (DC, F1.4, 5MP, IR )
Obiectivul ClearHD M2284 pentru camere cu rezoluţie de maxim 5 MP
Produse noi în oferta Dipol
NVR IP Sunell SN-NVR10/01E4/004NSEP/WE (4 canale, 4xPoE, 18Mbps, 1xSATA, VGA, HDMI)
NVR-ul Sunell SN-NVR10/01E4/004NSEP/WE K2505 este un aparat IP modern de înregistrare în rețea, capabil să monitorizeze, înregistreze și să redea imaginile de la 4 camere IP, fiecare la 25 fps, cu lățimea totală de bandă de 18 Mbps. Acest NVR are ieșiri HDMI și VGA ce pot fi conectate direct la un monitor, fără a mai fi nevoie de un calculator. Datorită sistemului de operare Linux, NVRul funcţionează stabil şi este rezistent la atacuri cibernetice şi viruşi. NVR-ul este echipat cu un switch cu 4 porturi care permite conectarea directă a 4 camere Sunell pe care le şi alimentează.
Mufă RCA compresibilă PCT-9-NT (pentru RG-59/CAMSET)
Conectorul de compresie M RCA-59 MASTER E80440 este realizat din alamă placată cu nichel și este special proiectat pentru cablurile CAMSET/RG-59. Înalta precizie asigură o calitate superioară și un aspect profesional. Metoda de compresie la instalare este foarte simplă și garantează o conexiune bună și stabilă pentru o lungă perioadă de timp.
Cablu UTP Cat.6 (3m, albastru)
Cablul UTP patch-cord Cat.6 J21131 cu conectori RJ45 (prize modulare 8P8C) este destinat conexiunii computerelor şi a altor dispozitive la reţelele Ethernet (LAN).
Merită citit:
Împărţirea semnalului DVB-C. Abonaţii firmelor de cablu (semnal digital) se confruntă adesea cu problema impărţirii semnalului către un al doilea receptor TV, ce poate fi rezolvată (dacă semnalul nu este codat) cu ajutorul unui splitter TV si un al doilea receiver DVB-C (in situaţia in care receptorul TV nu are receiver DVB-C încorporat); în situaţia in care semnalul recepţionat este codat, este necesar un al doilea abonament...
detalii
Trei posibilităţi de a trimite un semnal DVB-C către mai multe televizoare
Protectie trasnet TV-Sat : SIGNAL (F-tata/F-mama)
Protecţie trăsnet TV-SAT
 
George Popescu
Consiliere clienţi
ABONARE
Dacă doriţi să primiţi Săptămânalul Dipol prin email, introduceţi adresa:
 
 
DIN EDIŢIILE ANTERIOARE
ARHIVĂ ŞTIRI
PREŢ BUN
Nou în bibliotecă
RECOMANDĂRI
 
Regulamentul | Reclamaţii | Download | Cookies | SitemapToate drepturile rezervate © 1996-2016 DIPOL sp.j.