COŞUL MEU
Coşul este gol

SUPORT TEHNIC

Newsletter

Săptămânalul DIPOL - TV şi satelit, supraveghere, reţelistică
Nr. 18/2015 (4 Mai 2015)
Vor putea serverele să ne încălzească casele? Nerdalize, o companie olandeză, împreună cu Eneco, unul dintre cei mai mari furnizori de energie din Olanda, au inventat o modalitate foarte bună de a utiliza mai eficient serverele cu baze de date. Până în prezent, căldura generată în timpul funcționării serverelor din centrele de date a cauzat probleme tehnice și financiare, iar o mare parte din energie s-a pierdut. Companiile au venit cu o idee excelentă de a folosi această energie, construind eRadiatorul Eneco: echipament ce combină funcționalitatea unui server de înaltă performanță cu cea a unui radiator controlabil. De acum încolo, căldura generată de servere va putea fi folosită pentru încălzirea caselor şi apartamentelor, asigurând astfel o performanță mai bună și o durabilitate crescută a întregului sistem. eRadiatoarele pot fi plasate în case particulare, ca o completare a sistemelor de încălzire și vor putea distribui la distanță puterea lor de calcul.
eRadiatorul Eneco - un mod de a minimiza costurile de încălzire a caselor în sezoanele reci
eRadiatoarele testate în prezent în cinci case olandeze sunt folosite pentru calcule complexe efectuate de o serie de companii și instituții de cercetare. Firește, Nerdalize returnează costul energiei electrice utilizate la alimentarea serverelor pentru a face investiţia profitabilă locatarilor care au instalat echipamentul. Prin urmare, proprietarii pot folosi practic gratuit căldura generată de servere. Compania nu trebuie să angajeze specialişti IT și nici să plătească cheltuieli pentru centrul de date. În acest fel, serverele vor putea oferi putere de calcul de până la 55% mai ieftină în raport cu ofertele altor furnizori.
"Aceste calculatoare generează cantități masive de căldură, iar noi foloseam energie pentru a le răci din nou, deci o iroseam în mare parte. Cu soluția propusă de Nerdalize, nu va trebui să construim centrul de date, fapt prin care suntem scutiţi de costurile infrastructurii și de cheltuielile de răcire. În plus, soluţia are şi un mare avantaj ecologic, întrucât kilowații utilizaţi sunt simultan implicaţi în 2 procese: încălzirea casei și efectuarea calculelor clienţilor fără costuri de răcire" declară Boaz Leupe, CEO-ul Nerdalize.
Beneficiul cooperării este reciproc. Proprietarul serverelor economiseşte în infrastructură și răcire, în timp ce locatarii apartamentelor beneficiază de încălzire gratuită. Astfel, ambele părți economisesc bani. Radiatoarele suplimentare sprijină sistemele de încălzire și nu necesită modificări în instalațiile din casă/apartament. Drept urmare, sistemele consumă mai puțină energie. Această afacere va fi monitorizată pe tot parcursul anului, iar mai târziu compania va decide cu privire la viitorul proiectului.
Clasele de ecranare al cablurilor coaxiale. Cablurile coaxiale sunt componente foarte importante ale sistemelor de distribuţie TV. Ele trebuie să transmită eficient semnalele şi să le protejeze de interferențele externe (motoare, cabluri de înaltă putere), dar și de interferenţele creeate de alte cabluri coaxiale (în sistemele multiswitch). Un cablu coaxial bun trebuie să aibe o atenuare mică și o ecranare puternică. Cel din urmă parametru este măsurat în banda de 5-3000 MHz şi poate varia foarte mult în funcție de calitatea cablului, de la 45 dB la peste 120 dB. Valorile cele mai mari caracterizează cablurile coaxiale de înaltă calitate din seria Triset, potrivite pentru sisteme profesionale de distribuție RF (MATV/SMATV/CABLU TV) - ex: cablul TRISET-113 E1015.
Clasificarea cablurilor coaxiale
în funcţie de eficiența minimă de ecranare, în conformitate cu EN50117
Clasa5-30 MHz [mΩ/m]30-1000 MHz [dB]1-2 GHz [dB]2-3 GHz [dB]
C<50.0     >75>65>55
B<15.0     >75 >65>55
A<5.0   >85 >75>65
A+<2.5   >95 >85>75
A++<0.9>105 >95>85
Cablurile TRISET-113 îndeplinesc cerințele de ecranare pentru clasa A din întreaga bandă de frecvențe de 30-3000 MHz. Cablurile satisfac cerințele pentru clasa A+ şi la frecvenţe de peste 100 MHz. Prin urmare, ele pot fi folosite în instalații în care mai multe cabluri sunt pozate în paralel pe distanțe lungi.
În cea mai joasă bandă de frecvență utilizată în sistemele de antenă (5-65 MHz), principalul mecanism de transmisie a semnalului este diferit - câmpurile magnetice din exterior induc curenți electrici în conductorul extern, ceea ce duce la apariţia de tensiuni parazite pe linia de transmisie. Măsura acestui fenomen este impedanța de transfer, exprimată în [mOhm/m], adică miliOhmi pe unitatea de lungime a cablului. Acest parametru este esențial pentru cablurile utilizate în sistemele CATV cu cale de întoarcere ce folosesc intervalul de frecvență menţionat pentru serviciile de Internet.
Cum se depășesc obstacolele dintre nodurile WLAN? În multe situații este imposibil de realizat o legătură directă între două locații care trebuie conectate wireless. Cu toate acestea, lipsa LOS (line-of-sight) nu elimină tehnologia wireless. În cele mai multe cazuri, soluția este crearea unui nod intermediar și combinarea a două legături punct-la-punct. Dispozitivele care crează nodul intermediar (plasate de obicei unele lângă altele) pot fi conectate direct prin cablu Ethernet.
Access Point Ubiquiti NanoBridge M5 (22dBi, 5GHz, MIMO)Access Point Ubiquiti NanoBridge M5 (22dBi, 5GHz, MIMO)Access Point Ubiquiti NanoBridge M5 (22dBi, 5GHz, MIMO)Access Point Ubiquiti NanoBridge M5 (22dBi, 5GHz, MIMO)
Transmisia dintre cele două noduri periferice este permisă prin nodul intermediar cu două access point-uri MikroTik suplimentare
Tipuri de splicere pentru fibre optice - pe care să-l alegem? Înainte de achiziționarea unui splicer de fuziune, clientul trebuie să aibă în vedere operaţiunile pe care le va efectua. Ne referim, printre altele, la numărul mediu de racorduri făcute lunar sau anual, numărul de îmbinări efectuate la o instalare, și în cele din urmă, la tipul rețelelor (de clădire, metropolitane, LAN-uri interne, sisteme CCTV etc.).
În funcție de răspunsurile la aceste întrebări, clientul poate alege din mai multe modele de aparate de sudură oferite pe piață, fiecare având diverse funcții particulare. Totuşi, criteriul de bază în achiziţia unui astfel de dispozitiv este modul de aliniere a capetelor fibrelor înainte de îmbinare. Pe baza acestui criteriu, există 3 tipuri:
  • Splicere bazate pe alinierea tecilor fibrelor - aceasta este cea mai ieftină alegere; splicer-ul reglează pozițiile tecilor pentru a minimiza diferența. Teoretic, o astfel de metodă de poziționare determină o îmbinare cu o atenuare puțin mai mare în comparație cu alte soluții, în special în cazul fibrelor de proastă calitate, la care miezul nu este plasat în centrul tecii. În practică, însă, fibrele de pe piaţă sunt de bună calitate și în cele mai multe cazuri parametrii racordurilor efectuate prin această metodă nu diferă de rezultatele obținute în urma utilizării altor metode.
  • Splicere cu aliniere geometrică a pozițiilor miezurilor - această metodă o aplică majoritatea splicerelor ieftine. Mulţi producători și comercianți le descriu în mod eronat ca dispozitive care aliniază pozițiile efective ale miezurilor; geometria miezului este obținută prin mijloace optice (lumină vizibilă). Intensitatea luminii în fibră scade în funcție de adâncime. Cu o anumită sensibilitate și o simplă analiză a imaginii, este posibilă determinarea pozițiilor aproximative ale miezurilor. Această metodă a fost optimizată pentru fibrele de bună calitate, la care poziția geometrică a miezului este echivalentă cu poziția reală. Când miezul nu este plasat în centru, parametrii îmbinării pot fi mai slabi decât în ​​cazul alinierii tecilor.
  • Splicere cu alinierea pozițiilor efective ale miezurilor - este cea mai profesionistă și, în același timp, cea mai scumpă soluție. Dispozitivele care utilizează această metodă recunosc automat tipul fibrelor care se vor îmbina și le aranjează în funcție de miezurile reale. Aceste îmbinări au cei mai buni parametri de performanță. Mașinile de sudare folosind această metodă sunt de câteva ori mai scumpe decât dispozitivele bazate pe soluțiile prezentate anterior.
Splicer fibră optică EasySplicer (cu accesorii)
EasySplicer-ul L5810 aliniază tecile fibrelor
Splicer-ele bazate pe aliniamentul tecilor fibrelor pot fi utilizate cu succes în sistemele FTTH, în care, conform standardelor, atenuarea oricărei căi într-o clădire nu poate depăși 1,2 dB. Această valoare este valabilă pentru toate rețelele de fibră optică în care traseele dintre dispozitivele active au mai multe racorduri: reţele LAN, CCTV sau conexiuni punct-la-punct pe o rază de mai mulți kilometri.
În cazul în care se vor efectua sute sau mii de îmbinări pe lună, este recomandabil să investiţi în echipamente mai scumpe care aliniază pozițiile reale ale miezurilor, au operațiuni automate şi sunt capabile să execute un număr însemnat de racorduri per ciclu de baterie încărcată.
Actualizarea firmware-ului la camerele şi NVR-urile IP Sunell. Firmware-ul NVR-urilor Sunell poate fi actualizat prin aplicaţia UpdateClient. În câmpul Add device (Adaugă un dispozitiv), utilizatorul trebuie să introducă adresa IP a NVR-ului sau camerei IP și să bifeze opţiunea Add online device (Adaugă un dispozitiv în reţea). Dispozitivul devine vizibil în fereastră, iar după ce apare status-ul Connect success (Conectat cu succes), utilizatorul poate începe procesul de actualizare. În continuare, acesta trebuie să specifice fișierul pentru actualizare prin utilizarea butonului Browse, apoi să introducă User name-ul și Parola (implicit: admin, admin). În fine, se apasă pe butonul Update (Actualizare). După finalizarea actualizării, aplicaţia afișează mesajul Update succes și dispozitivul se restartează automat, operaţiune ce durează aprox. un minut, apoi va începe să lucreze în mod obişnuit.
Fereastra aplicaţiei UpdateClient pentru actualizarea camerelor IP şi NVR-urilor Sunell
În cazul unei probleme de detecţie a dispozitivului sau o încercare nereușită de upgrade, dispozitivul poate fi actualizat offline. După afişarea mesajului connect succes, procesul de actualizare este identic cu cel descris mai sus. Procesul de actualizare nu trebuie să fie întrerupt, deoarece acest lucru ar putea deteriora echipamentul.
Serviciul Ezviz pentru dispozitivele Hikvision. Compania Hikvision a introdus un nou serviciu numit Ezviz (EasyVision), care poate fi activat pentru camerele IP și NVR-urile Hikvision. Acest serviciu gratuit permite utilizatorilor mai puţin experimentaţi să acceseze cu ușurință materialul video de la camerele de luat vederi prin intermediul Internetului. Pentru a activa accesul de la distanță, utilizatorul trebuie doar să îşi conecteze dispozitivul la rețea (ceea ce necesită o adresă IP validă și setări potrivite pentru gateway). Următorul pas este să-şi creeze un cont de utilizator pe site-ul www.ezviz7.com. Contul poate găzdui dispozitive dintr-o rețea locală care au serviciul Ezviz activat. Dispozitivele vor putea fi accesate de oriunde prin intermediul Internetului. În plus, există aplicații pentru telefoanele mobile cu Android și iOS, care, în plus față de vizualizarea imaginilor de la camere, permit utilizatorilor să seteze primirea de notificări în caz de alarmă.
Vizualizarea imaginilor înregistrate de un NVR Hikvision prin intermediul serviciului Ezviz
Produse noi în oferta Dipol
Cleşte de compresie universal MASTER (conectori BNC, F, IEC, RCA drepţi şi unghiulari)
Cleştele de compresie universal MASTER E80078 este un instrument proiectat pentru sertizarea mufelor drepte şi unghiulare F, BNC, RCA şi IEC. Unealta durabilă şi versatilă este fabricată din materiale de înaltă calitate.
Mufă angulară compresie BNC 6 MASTER (pentru cabluri RG-6)
Conectorul angular MASTER BNC 6 E8279 este construit din bronz placat cu nichel special pentru cablurile RG-59. Construcţia si precizia ridicată a produsului permit o instalare ușoară pe cabluri. Metoda de compresie este foarte simplă și garantează o conexiune bună și stabilă pentru o lungă perioadă de timp.
Amplificator de clădire FM/TV: TERRA HA-203
Amplificatorul de clădire TERRA HA-131L R82304 este un amplificator RF de mare putere (pentru semnale radio FM şi TV), cu un câştig de 36 dB și nivel de ieșire de până la 122 dBμV. Aceste caracteristici îl fac ideal pentru sistemele medii şi mari de antenă comună (MATV). Filtrul LTE integrat blochează semnalele LTE nedorite din banda 800 MHz (791- 862 MHz).
Ştiri
28 aprilie 2015 - Chrome dezactivează plugin-urile NPAPI. Varianta actualizată a Chrome-ului din luna aprilie dezactivează plugin-urile NPAPI. Aceasta setare duce la probleme de afișare a imaginilor de la camerele, DVR-urile şi NVR-urile Hikvision şi Ultimax prin intermediul acestui browser (determinat continuu pentru instalarea de plugin-uri care sunt deja instalate). Plugin-urile pot fi activate din nou prin setarea unui flag în opțiunile Chrome. În bara de adrese, utilizatorul trebuie să introducă: chrome://flags/#enable-NPAPI și să apese pe opțiunea de activare a interfeței NPAPI. Apoi utilizatorul trebuie să închidă toate ferestrele din browser și să îl deschidă din nou. Această soluție este temporară datorită faptului că suportul pentru NPAPI va expira în luna septembrie. Recomandare: folosiţi Firefox sau IE, unde nu există probleme.
Mesajul afişat de Chrome la încercarea de a reda material video de la dispozitivele Hikvision
Merită citit:
Cablu de fibră optică universal sau de exterior? Scopul proiectului a fost implementarea unor conexiuni optice între 3 clădiri dintr-un campus, fără posibilitatea de a utiliza infrastructura existentă. Cea mai ieftină soluție a fost folosirea cablurilor de fibră optică dispuse direct în pâmânt sau în aer, deasupra clădirilor...>>>detalii
Schema rețelei - cablul L79008 este instalat deasupra acoperișurilor celor două clădiri apropiate,
iar cablul L79024 este îngropat în pământ între a doua și a treia clădire
Protectie trasnet TV-Sat : SIGNAL (F-tata/F-mama)
Protecție la supratensiuni - un dispozitiv ideal pentru protejarea echipamentelor TV şi satelit
 
George Popescu
Consiliere clienţi
ABONARE
Dacă doriţi să primiţi Săptămânalul Dipol prin email, introduceţi adresa:
 
 
DIN EDIŢIILE ANTERIOARE
ARHIVĂ ŞTIRI
PREŢ BUN
Nou în bibliotecă
RECOMANDĂRI
 
Regulamentul | Reclamaţii | Download | CookiesToate drepturile rezervate © 1996-2017 DIPOL sp.j.