Nr. 22/2018 (28 Mai 2018)
Elicopter în misiune pe Marte.
NASA a anunțat că în timpul misiuni pe Marte programată pentru 2020 va trimite un nou rover acompaniat de un elicopter autonom. Roverul este o versiune nouă a Curiosity (puteți obține informațiile din Săptămânalul DIPOL), ce ar trebui să fie dotat cu camere și senzori de ultimă generație.Obiectivul misiunii este ca elicopterul să zboare deasupra Planetei Roșii. Acesta ar fi primul zbor al unui astfel de vehicul în atmosfera unei planete străine. Principala dificultate este cauzată de o densitate atmosferică scăzută, de sute de ori mai mică decât în cazul aerului de pe pământ. Astfel de condiții sunt întâlnite și pe pământ, în atmosferă, la altitudini de peste 30 de km, recordul actual de înălțime de zbor al unui elicoper este de 12 km. Din acest motiv, elicopterul va trebui să fie ridicat de niște elice cu o viteză de rotație de 3000 de rpm. - aproape de 10 ori mai rapid decât pe Pământ. Pe de altă parte, există și un factor pozitiv - gravitația redusă, numai 38% din valoarea gravitație de pe Pământ. Corpul elicopterului va avea dimensiunea unei mingi de tenis și va fi echipat cu două motoare rotative.
Noul elicopter NASA ce urmează să participe la misiunea de cercetare a planetei Marte, primul vehicul de acest gen din istorie
(sursă: www.jpl.nasa.gov)
(sursă: www.jpl.nasa.gov)
Elicopterul a fost dezvoltat timp de 3 ani, pentru a examina suprafața planetei timp de 30 de zile. În această periooadă, va efectua mai multe zboruri la distanțe de câteva sute de metri de rover. Fotografiile efectuate în timpul zborului, vor furniza informații detaliate despre suprafață și structura geologică a ălanetei. Traseele de zbor vor fi programate manual din centrul de control de pe Pământ, dar zborurile vor fi independente (autonome) datorită timpilor mari de transmisie, ce ating circa 40 de minute.
Elicopterul este alimentat și încălzit folosind baterii ce se încarcă cu energie de la panourile solare. Bateriile vor rezista cel puțin 90 de secunde de zbor.
Elicopterul este alimentat și încălzit folosind baterii ce se încarcă cu energie de la panourile solare. Bateriile vor rezista cel puțin 90 de secunde de zbor.
Roverul Curiosity este un robot și un laborator în mișcare. Scopul misiunii sale este cătarea de substanțe organice și alte urme de compuși chimici necesari pentru dezvoltarea vieții microbiologice pe planeta roșie. Zborul elicopterului în atmosfera Marțiană este un singur proces din întreaga misiune. Acesta va fi primul test de capacitate de zbor în condiții complet diferite față de cele de pe Pământ. Eventualele zboruri pot transmite informații în legătură cu cele mai interesante locații din zona roverului, inclusiv multe poze. Informațiile vor fi analizate mai detaliat de către cercetători.
În acest an, locul I va câștiga un trepied profesional Manfrotto, iar câștigătorii locurilor II și III vor primi o cameră Fujifilm Instax, participanții cu distincții vor fi răsplătiți cu o cană din colecția DIPOL.
Lucrările vor fi jurizate de un fotograf profesionist din Cracovia, DL. Pawel Zechenter.
Mai multe informați cu privire la concurs și regulament găsiți aici.
Mai multe informați cu privire la concurs și regulament găsiți aici.
Sistem SMATV cu multiswitch în Cracovia.
Compania MONTEX din Cracovia a instala un sistem multiswitch SMATV. Sistemul de antenă transmite canale de satelit de la două poziții: Hotbird 13.0E și Astra 19.2E și transmisii DVB-T. Întregul sistem a fost alcătuit cu soluții și echipamente TERRA din seria MV-9xxL.Setul de antene master constă din o antenă de satelit de 120 cm IDLB-STCF INVERTO A9649 cu două LNB-uri quatro Inverto BLACK Ultra A98266 și antena TV terestră Dipol 44/21-60 Tri Digit DVB-T A2670. Suportul de montare al antenelor este MB-3/PLUS E8744 cu bază debalast, conceput pentru acoperiș plat și solid unde atașarea unui catarg sau stâlp de antenă este imposibilă.
Sistemul de transmisie include amplificator pentru multiswitchurile cu 9 intrări, Terra SA-91L R70901, ce transmite și alimentare către toate multiswitchurile din sistem. Are 8 intrări de satelit și intrare DVB-T/Radio ce permite egalizarea semnalelor de intrare cu 4 comutatoare de poziție. Similar, nivelurile compensării pierderii mai mari a semnalului la frecvențe înalte (panta) sunt de asemenea setate cu astfel de comutatoare. Canalele UHF DVB-T sunt amplificate înainte de a fi introduse în sistemul mumltiswitch și egalizate cu amplificatorul Telmor WWK-951 R89861.
Un aranjament în două rânduri de intrări / ieșiri ale tapurilor SD-9xx și ale multiswitchurilor MV-9xxL fac procesul de instalare mult mai ușor. Comutatoarele în locul potențiometrelor clasice, garantează stabilitatea setărilor de câștig și pantă, în termeni de timp și condiții de mediu. Utilizarea conectorilor de compresie Master E80345 ridică și mai mult stabilitatea și durabilitatea sistemului instalat.
Relația dintre nivelul semnalului optic și calitatea semnalelor RF în sistemele de transmisie TV prin fibră optică.
Soluțiile pe bază de fibră opticăsund din ce în ce mai populare în sistemele SMATV. Sunt alese datorită siguranței (fără supratensiuni) și a limitării distanțelor de transmisii pe cablurile de cupru.Setul A9880 și receiverele A9882 sunt des utilizate când magistrala principală de cablu este o fibră optică, iar liniile de transmisie către abonați (subrețelele) sunt bazate pe cablaj de cupru conectate la multiswitchuri.Implementarea unui sistem ce se bazează pe astfel de echipamente nu este foarte complicată. Instalatorii pot utiliza patchcorduri deja făcute de fibră optică. În cazul în care instalatorul trebuie să instaleze o mufă terminală, va avea de instala una sau două mufe, deci, volumul de lucru asociat cu instalarea cutiilor de cablu nu este mare. Problemele, dacă apar, sunt legate mai degrabă de scăderea semnificativă a calității semnalului după conversia cablu coaxial - fibră optică - cablu coaxial. Pot fi mai multe motive pentru o astfel de situație:
- calitatea scăzută a semnalului de intrare în emițătorul optic (antenă mică, parametrii de semnal insuficienți) - conversia mediului de transmisie deteriorează ușor calitatea semnalului digital (detalii mai jos), deci este necesar să asigurăm parametri foarte buni pentru semnalul de intrare pentru a putea evita orice probleme ale acestuia la intrarea în sistem;
- nivel prea mare al semanlului de intrare - foarte des transmițătorul optic este precedat de un amplificator RF din antenă sau un amplificator de catarg, în majoritatea cazurilor va rezulta în supraîncărcarea transmiterului optic, al cărui nivel maxim de intrare este de numai 70 dBuV. O antenă profesională DVB-T echipată doar cu un adaptor de impedanță poate reda un nivel de 70 dBuV la distanșe de max. 15 km de releul transmițător;
- nivel prea mare al semnalului optic la intrarea în receiverul A9882, ceea ce rezultă de asemenea în supraîncărcarea semanlului optic de intrare și deteriorarea semnalelor de ieșire RF ,ce pot transporta un număr mare de erori.
Ultimul motiv este responsabil pentru cel mai mare procent de erori efectuate de instalatori. Adesea, datorită lipsei de aparatură pentru măsurători, aceștia nu pot verifica nivelul actual al semnalului optic pe receiver. Teoretic, astfel de analizatoare nu sunt necesare, deoarece toată informația necesară pentru a determina puterea de ieșire a unui echipament pentru că aceste informații sunt incluse în manualul echipamentelor și elementelor pasive utilizate în sistem. Totuși, în practică, pot apărea o serie de probleme imprevizibile (îndoirea excesivă a cablului sau pigtailului, conector murdar, etc.), iar parametri elementelor, cum ar fi atenuatoarele sau spliterele, pot diferi de cei declarați. Deci, este recomandat să se utilizeze powermetre optice, ca exemplu Grandway L5821 sau Signal R10837 (un dispozitiv multifuncțional cu powermetru optic) chiar și în cazul conexiunilor simple punct la punct.
Exemplul de mai jos arată modul în care nivelul prea ridicat al semnalului optic afectează calitatea semnalului de pe partea receptoare. De asemenea, au fost efectuate măsurători pentru a analiza deteriorarea calității semnalului cauzată de conversia mediului de transmisie (cupru-fibră-cupru) pentru nivelurile normale de semnal. Măsurătorile au fost efectuate pentru un canal DVB-T în 506 MHz.
Nivelul semnalului măsurat direct la antena DVB-T este 65.4 dBuV (intervalul recomandat este 67...97 dBuV). Deci, este puțin mai mic decât nivelul minim dat de producătorul setului A9880, dar ținem cont că există parametri foarte buni ai calității semnalului (MER 35.3 dB și BER 3x10-5), nu a fost utilizat un amplificator adițional.
Următorul pas a fost verificarea funcționării transmițătorului optic. Puterea semnalului la ieșirea din transmițător a fost măsurată cu ajutorul metrului GRANDWAY FHP1B02 L5821 și al patchcordului L3233. Metrul a indicat 7.11 dBm la lungimi de undă de 1310nm, ceea ce verifică datele producătorului. Transmițătorul a fost după conectat receiverul Quattro A9882 folosind cablul de fibră optică pregătit în prealabil. Aceasta este cea mai simplă implementare bazată pe acest set (fără splittere sau atenuatoare). Un semnal cu un nivel de aproximativ 7dBm a fost transmis la receiver. Intervalul de putere permis este -15...0 dBm. Măsurarea semnalului DVB-T la ieșirea unui receiver supra-încărcat a afișat o putere de semnal de 80.9 dBuV, datorită funcției AGC (control câștig automat) incorporată în receiver. Totuși calitatea ssemnalului a fost atât de redusă încât practic valorile MER și BER nu puteau fi măsurate. Evident, semnalul nu putea fi transmis mai departe în sistem.
După, nivelul optic de semnal la intrarea în receiverul optic a fost redus cu 10 dB cu ajutorul atenuatorului L4522 FC/PC. Nivelul măsurat a fost de -2.33 dBm, puțin diferit decât așteptările (-3 dBm), dar sub pragul necesar de 0 dBm. Parametrii de calitate ai semnalului au fost îmbunătățiți, cu MER de circa 32.8 dB și BER 1x10-4. Acești parametrii au fost suficienți pentru transmisia semnalului în tot sistemul.
Instalatorii trebuie să fie conștienți de degradarea parametrilor de calitate după conversia cupru-fibră-cupru. Valoarea MER redusă cu 2.5 dB, pe când BER a scăzut cu un ordin de mărime. Aceasta înseamnă că trebuie să asigure o calitate adecvată a semnalului la intrarea în sistem.
Camerele noi EasyIP 2.0 plus.
Am introdus deja noile camere din seria EasyIP 2.0 plus ce pot fi încadrate undeva între Easy IP 2.0 (canerele marcate sub forma DS-2CD2xx2FWD-I, DS-2CD2xx2WD-I) și EasyIP 3.0. Camerele din serie suportă ultimile standarde de compresie (H.265+/H.265/H.264+/H.264) și au carcase asemănătoare celor din seria EasyIP 3.0, inclusiv iluminatoare EXIR IR. H.265 (HEVC - High Efficiency Video Codin) este actual cea mai eficientă metodă decompresie. În comparație cu H.264, metoda H.265 paote reduce .a jumătate streamul de date, ceea ce se traduce în economisirea proporțională a spațiului sau timpi de retenție a datelor prelungiți. H.264+ și H.265+ sunt algoritmi Hikvision bazați pe standardele originale și optimizați pentru sistemele de supraveghere. Aceștia reduc și mai mult streamurile de date din sistemele de supraveghere.Modelele din ofertă, cu distanțe focale fixe sau variabile, folosesc senzori de imagine 1/2.8" sau 1/3" cu rezoluții de 2 sau 4 MP. Funcțiile integrate de analiză a imaginii (VCA) inclusiv detecție facială, intrus sau trecere linie virtuală, permit instalarea acestora în proiecte avansate de supraveghere video.
Cameră IP Dome Hikvision DS-2CD2123G0-I K17321 | Camera IP Bullet Hikvision DS-2CD2043G0-I K17635 | Camera IP Bullet Hikvision DS-2CD2T43G0-I5 K17835 |
Căutare inteligentă a imaginilor de la distanță pentru DVR HD-TVI Hikvision.
DVR-urile Hikvision permit operatorului să folosească funcții de căutare inteligentă a înregistrărilor. Analiza înregistrărilor este posibilă atât local cât și la distanță - cu ajutorul unui browser web.Un exemplu de analiză inteligentă a înregistrărilor. Înregistrările au fost căutate pentru evenimentul de alarmă - trecere linie virtuală galbenă. DVR-ul a marcat persoana în mișcare cu un dreptunghi verde. Momentele de trecere a liniei de către persoana în cauză, au fost marcate cu roșu în cronologia înregistrărilor (culoarea albastră indică modul de înregistrare continuă).
O analiză a înregistrărilor poate fi efectuată prin detecția:
- eveniment de trecere linie virtuală,
- intrus în zonă presetată,
- detecție de mișcare (din toată deschiderea camerei - unghi de vedere).
După analizare, momentele cu evenimente de alarmă sunt marcate cu roșu în cronologia înregistrărilor. Acest lucru permite operatorului să localizeze materialul video relevant rapid și eficient. Pentru detecția trecerii unei linii virtuale sau intrus într-o zonă selectată, funcțiile VCA vor fi activate în timpul înregistrării (nu contează cum sunt setate). Acest lucru nu este necesar în cazul evenimentului de alarmă - detecție mișcare.
Mantaua cablurilor torsadate.
Luând în considerare mediul de instalare, există cabluri pentru utilizare la interior sau la exterior. Scopul aplicării unui anumit tip de cablu depinde de specificațiile acestuia și de mantaua de protecție, ex.: materialul utilizat. Cablurile clasice de interior folosesc manta de clorură de polivinil (PVC). Acest polimer sintetic, folosit de obicei pentru producerea plasticelor, are proprietăți termoplastice și este rezistent la deteriorare mecanică. Totuși, în cazul combustiei, produce o cantitate destul de mare de fum și gaze toxice. Poliethilena (PE) este mai tare decât PVC, are o rezistență mecanică chiar și mai mare cât și rezistență chimică, iar în cazul combustiei nu generează o cantitate foarte mare de gaze.Atunci când utilizați cabluri în interiorul clădirilor, trebuie acordată o atenție deosebită cerințelor reacției cablurilor la foc. Tipurile dedicate de izolație, de exemplu polimeri LS0H sau LSZH (Low Smoke Zero Halogen), vor avea un grad de protecție mai bun la combustie. În comparație cu PVC și PE, acestea nu produc sbstanțe nocive sau toxice (halogeni) și nu generează o cantitate mare de fum. Utilizarea cablurilor cu manta LSZH este foarte des o cerință importantă pentru clădirile mari, rezidențiale, comerciale sau spațiile publice.
Cablu NETSET BOX F/UTP 5e E1517 cu manta de PE
Cameră IP bullet Signal HDC-270P K1887 este dedicată sistemelor profesionale de supraveghere IP. Camera compactă a fost dotată cu un senzor de imagine 1/3" CMOS cu o rezoluție de 4 MP (2560 x 1440 px) ce redă o acoperire video de calitate chiar și în condiții de iluminare slabă. Împreună cu iluminatorul IR cu distanță de acoperire de max. 40 m, camera poate funcționa și pe întuneric complet. Camera produce trei streamuri independente video ce pot fi codate în mai multe moduri, H.265/H.264/MJPEG. Metoda H.265 reduce utilizarea resurselor rețelei și a memoriei. | ||
Camera IP compactă Hikvision DS-2CD2T43G0-I5 K17835 este dedicată sistemelor profesionale IP de supraveghere. Camera compactă a fost dotată cu un senzor de imagine de 4 MP 1/3" CMOS ce redă imagini video de calitate și în condiții de iluminare slabă. Împreună cu iluminatorul IR cu distanță de acoperire de max. 50 m, camera poate funcționa și în zone lipsite complet de iluminare. Lentila de 2.8 mm are o deschidere de 98°. Carcasa cu grad de protecție IP67 portejează componentele electonice împotriva condițiilor meteo adverse. Camera se alimentează de la o sursă de 12 VDC sau cu ajutorul funcției de alimentare PoE (802.3af). | ||
Camera IP compactă Hikvision DS-2CD2043G0-I K17635 este dedicată sistemelor profesionale IP de supraveghere. Camera compactă a fost dotată cu un senzor de imagine de 4 MP 1/3" CMOS ce redă imagini video de calitate și în condiții de iluminare slabă. Împreună cu iluminatorul IR cu distanță de acoperire de max. 30 m, camera poate funcționa și în zone lipsite complet de iluminare. Lentila de 2.8 mm are o deschidere de 98°. Carcasa cu grad de protecție IP67 portejează componentele electonice împotriva condițiilor meteo adverse. Camera se alimentează de la o sursă de 12 VDC sau cu ajutorul funcției de alimentare PoE (802.3af). | ||
Noutăți
16 Mai 2018 - DIPOL este din nou lider în vânzările de produse Hikvision. Pentru a treia oară la rând, compania DIPOL a devenit liderul vânzărilor în rândul distribuitorilor regionali, cu cea mai mare cifră de afaceri în 2017. Vă mulțumim pentru ajutorul acordat în realizarea acestor vânzări ridicate. HIKVISION este cel mai mare furnizor de soluții și dispozitive de supraveghere video din lume. Capitalul de piață al HIKVISION este de peste 20 de miliarde USD, iar compania are peste 10.000 de angajați, dintre care 720 de ingineri în departamentul de cercetare și dezvoltare. Compania are 40 de filiale în lume și birouri regionale din SUA, Olanda, Dubai, Australia, Singapore, Spania, Franța, Italia, Polonia, Marea Britanie, RSA, Brazilia și companii mixte din India și Rusia. Conform unor sondaje independente, cota de piață a HIKVISION în 2015 a fost de 19,5%, iar compania a devenit lider mondial în industria CCTV. În 2017, veniturile sale au crescut cu peste 31%.
Merită citit:
Semnal TV terestru și satelit printr-un singur cablu coaxial. Pentru a folosit două receivere de satelit sau funcția de înregistrare și vizualizare a două canale diferite redate de un recorder video personal, este necesar să avem două semnale de Satelit indepentende. Sistemele individuale prin satelit cu LNB de tip SINGLE instalat cu mai mulți ani în urmă nu pot oferi o astfel de funcționalitate... >>>detalii
Schița unui sistem cu setul de convertoare multi-band Johansson R85261.
Transmisia a două semnale DVB-S/S2 independente (de la un satelit) și transmisii DVB-T orintr-un singur cablu coaxial (marcat cu roșu în imagine).
Transmisia a două semnale DVB-S/S2 independente (de la un satelit) și transmisii DVB-T orintr-un singur cablu coaxial (marcat cu roșu în imagine).